Am primit un argument pe care nu l-am putut digera, şi anume, că, în subordonata atributivă, "cartea" e subiectul logic.
E bine de știut că limba e dinamică și încearcă, în general, sub presiunea noastră, a celor ce o vorbim, să rămână în primul rând o unealtă în folosul nostru. Astfel, m-am speriat cândva, demult, când, fiind încă în România, am fost martorul adoptării variantei cu "care" în detrimentul prepoziției "pe", care adoptare risca să constrângă Academia să accepte o modificare a regulilor gramaticale.
Dar nu mi-a fost dat să mă minunez prea mult, când am auzit, tot pe la televizor, fraza "România îi este datoare SUA, care a ajutat-o foarte mult". Aici s-o aprins beculețul, că găsisem exemplul perfect care dovedește că nenea care n-o să-l poată înlocui prea curând pe "pe care": găsisem un exemplu unde, schimbându-l pe unul cu celălalt, se schimbă complet sensul frazei. Ș-atunci să-l pui pe "care" în loc de "pe care" ar fi ca și cum l-ai pune pe "mănâncă" în locul lui "nu mănâncă". Păi mănâncă românul? Nu mănâncă...
Ș-anume:
Ion îl caută pe Gheorghe, care îl va ajuta cu vacile. (Gheorghe îl va ajuta pe Ion)
Ion îl caută pe Gheorghe, pe care îl va ajuta cu vacile. (Ion îl va ajuta pe Gheorghe)
Sunt sigur că ați remarcat nuanța fină pe care "pe care"o introduce. Așadar, nu vă cramponați de subiecte logice.
Ai dreptul, cu justificarea verificării, să rupi subordonata de principală, să înlocuiești pronumele relativ "care" cu obiectul în numele căruia acționează, și să vezi dacă obții o propoziție corectă din punct de vedere gramatical, fără grijă în privința sensului:
Cartea care o citesc e frumoasă. Corect? Păi, să vedem. Care carte? "care o citesc":
care o citesc
cartea o citesc - nu sună bine
carte o citesc - nu sună bine
Cartea pe care o citesc e frumoasă. Care carte? "pe care o citesc":
pe carte o citesc
No comments:
Post a Comment